Picioare grele și glezne umflate seara: cauze, simptome, soluţii și când trebuie să mergi la medic

Conf. Dr. Laura Stătescu, medic primar dermatovenerologie

Facultatea de Medicină și Științe Biologice – Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava

 Senzația de picioare grele și gleznele umflate seara sunt printre cele mai frecvente motive de disconfort după o zi lungă de vară. De cele mai multe ori, aceasta ține de statul prelungit în picioare, temperaturile ridicate ori retenția temporară de lichide. Totuși, uneori, edemul poate semnala o problemă de sănătate, precum: o afecțiune venoasă sau o problemă cardiacă, renală ori hepatică.

De ce se umflă picioarele seara?

În timpul zilei, gravitația favorizează acumularea lichidelor la nivelul gambelor și gleznelor. Dacă stai mai mult timp în aceeași poziție, mușchii gambelor nu mai pompează eficient sângele către inimă, iar lichidul se acumulează în țesuturi.

Acest fenomen poartă denumirea de edem gravitațional (edem dependent) și explică de ce gleznele sunt mai umflate seara, urmele lăsate de șosete sunt mai adânci sau pantofii “devin” mai strâmți.

Dacă edemul dispare după o noapte de odihnă, cauza este, de cele mai multe ori, una funcțională și nu indică o boală gravă.

Care sunt cele mai frecvente cauze?

1. Statul prelungit în picioare sau pe scaun

Riscul este mai mare dacă:

  • lucrezi în comerț, sănătate sau ospitalitate;
  • petreci multe ore la birou;
  • conduci mult;
  • călătorești frecvent cu avionul.

2. Circulația venoasă lentă

Mulți pacienţi descriu simptome precum:

  • oboseală la nivelul gambelor;
  • senzație de picioare grele;
  • disconfort după multe ore de stat în aceeași poziție.

Acestea apar deoarece venele trebuie să transporte sângele împotriva gravitației, proces ce depinde în mare măsură de contracția mușchilor gambei.

3. Căldura

Vara, vasele de sânge se dilată pentru a elimina excesul de căldură. Această vasodilatație permite lichidului să iasă mai ușor din vase și favorizează apariția edemului, motiv pentru care numeroşi pacienţi observă că gleznele se umflă mai frecvent în sezonul cald.

4. Retenția de apă și consumul excesiv de sareă

Un aport crescut de sodiu poate accentua retenția de lichide, mai ales dacă este asociat cu:

  • hidratarea insuficientă;
  • consumul de băuturi alcoolice sau de alimente ultraprocesate (mezeluri, snacksuri sărate).

5. Sarcina

Edemul ușor al gleznelor este foarte frecvent în sarcină.

Acesta apare din cauza:

  • modificărilor hormonale;
  • creșterii volumului de sânge;
  • presiunii uterului asupra venelor.

Consultul medical este obligatoriu dacă umflarea apare brusc și este însoțită de:

  • durere de cap;
  • vedere încețoșată;
  • tensiune arterială crescută.

6. Medicamentele

Unele medicamente pot provoca edem periferic. Printre cele mai cunoscute se află anumite tratamente împotriva hipertensiunii arteriale, însă și alte medicamente pot avea acest efect.

Nu întrerupe tratamentul fără recomandarea medicului.

7. Varicele și insuficiența venoasă cronică

Dacă simptomele persistă luni sau ani și sunt însoțite de:

  • vene dilatate;
  • crampe nocturne;
  • prurit;
  • modificări de culoare ale tegumentului;

este posibil să fii diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică.

Când poate fi o problemă gravă?

Uneori, umflarea picioarelor poate indica afecțiuni care necesită investigații medicale amănunţite.

Solicită consult medical dacă apare:

  • umflarea unui singur picior;
  • durerea importantă la nivelul gambei;
  • eritemul (roșeața);
  • căldura locală;
  • durerea în piept;
  • edemul care persistă și dimineața.

Ce poți face pentru a reduce senzaţia de “picioare grele”?

  • Mișcare la fiecare oră

Recomandări:

  • 2–3 minute de mers la fiecare oră;
  • ridicări pe vârfuri;
  • exerciții de flexie și extensie ale gleznei.
  • Ridică picioarele

Ridică picioarele deasupra nivelului inimii timp de 10–15 minute. Această măsură reduce rapid edemul gravitațional.

  • Hidratează-te corespunzător

Contrar unui mit frecvent, consumul insuficient de apă poate accentua retenția de lichide.

  • Redu consumul de sare

Limitarea alimentelor foarte sărate poate reduce semnificativ umflarea gleznelor.

  • Folosește ciorapi compresivi

La persoanele cu insuficiență venoasă, ciorapii compresivi pot reduce:

  • edemul;
  • senzația de greutate;
  • oboseala picioarelor.

Aceștia ar trebui aleși conform recomandării medicului sau farmacistului.

  • Poartă încălțăminte confortabilă

Pantofii prea strâmți pot accentua disconfortul și senzația de presiune la nivelul gleznelor.

  • Apelează la preparate locale pentru confortul picioarelor tale

Pe lângă mișcare, ridicarea picioarelor și purtarea ciorapilor compresivi atunci când sunt indicați, unele creme sau geluri pot contribui la ameliorarea senzației de picioare grele și a disconfortului local.

Produsele care conțin troxerutin sunt utilizate pentru efectul lor venotonic și vasoprotector, putând contribui la reducerea senzației de greutate, a tensiunii și a edemului ușor asociat insuficienței venoase cronice. Deși dovezile privind beneficiul preparatelor topice sunt mai limitate decât pentru alte măsuri terapeutice, troxerutinul face parte din categoria substanțelor venoactive evaluate pentru simptomele bolii venoase cornice, contribuind la reducerea edemului și a stazei venoase.

Troxerutinul este un bioflavonoid cu proprietăți venotonice și vasoprotectoare:

  • reduce permeabilitatea capilară;
  • crește rezistența capilarelor;
  • diminuează extravazarea lichidelor în țesuturi;
  • reduce inflamația locală;
  • limitează stresul oxidativ la nivelul endoteliului vascular;
  • poate reduce senzația de picioare grele la pacienții cu insuficiență venoasă cronică.

Aceste efecte pot contribui la ameliorarea simptomelor precum:

  • tensiunea la nivelul gambelor;
  • crampele nocturne;
  • senzația de “arsură”.

Dacă formula conține și dexpantenol (provitamina B5), aceasta poate oferi un beneficiu suplimentar prin hidratarea și calmarea pielii, susținând refacerea barierei cutanate. Acest aspect este util mai ales la persoanele cu piele uscată, iritată sau sensibilă din cauza edemului ori a insuficienței venoase.

Dexpantenolul:

• stimulează regenerarea epidermei;

• accelerează epitelizarea;

• are efect antiinflamator local.

Aşadar, troxerutinul acționează predominant asupra componentei vasculare, iar dexpantenolul asupra tegumentului și proceselor de reparare, rezultând o acțiune complementară.

Fluxiv cremă tonică oferă îngrijire zilnică pentru picioarele obosite, contribuind la menținerea hidratării, elasticității și tonusului pielii. Datorită compoziției (troxerutin și dexpantenol) susține microcirculația și oferă picioarelor o senzație de confort și relaxare.

Beneficiile pe care le oferă Fluxiv® cremă tonică:

  •  contribuie la menținerea elasticității, hidratării și tonusului pielii;
  •  asigură emolierea pielii;
  •  susține circulația periferică, oferind o senzație de ușurare la nivelul picioarelor;
  •  contribuie la reducerea senzației de disconfort și oboseală a picioarelor, apărute după efort sau stat prelungit în picioare.

Fluxiv® cremă tonică poate fi comandată aici:

https://comenzionline.antibiotice.ro/cumpara/fluxiv-crema-tonica-pentru-sustinerea-circulatiei-venoase-periferice-461

Recomandarea de Fluxiv® cremă tonică fi luată în considerare la persoane cu:

• insuficiență venoasă cronică în stadii ușoare–moderate;

• senzație de picioare grele;

• edeme ușoare ale gambelor;

• varice simptomatice;

• echimoze sau contuzii superficiale;

• fragilitate capilară.

Cum se aplică?

Pentru un efect optim:

  • aplică Fluxiv® cremă tonică de 1–2 ori pe zi;
  • masează delicat dinspre glezne către genunchi, fără să aplici presiune excesivă;
  • evită aplicarea pe răni deschise sau pe pielea infectată;
  • folosește produsul ca adjuvant, împreună cu mersul constant și exercițiile pentru gambe.

Este important de reținut că o cremă cu troxerutin și dexpantenol nu tratează cauza insuficienței venoase, însă poate reduce disconfortul local și senzația de picioare obosite la unele persoane.

Concluzii

În cele mai multe cazuri, picioarele grele și gleznele umflate seara sunt consecința statului prelungit în aceeași poziție, a temperaturilor ridicate sau a retenției temporare de lichide. Mișcarea regulată, hidratarea, reducerea consumului de sare și utilizarea cremelor tonice sunt măsuri simple care pot ameliora acest disconfort.

You May Also Like